VirtueMart Login

Bogdan I. Pascu: Cerul de pe frunte

Aparitii, disparitii/ arrow Bogdan I. Pascu: Cerul de pe frunte

Bogdan I. Pascu: Cerul de pe frunte

Natura sentimentala, predispusa la o poetica a digestiilor. Bogdan I. Pascu propune conjunctia metaforei cu simbolul. Dinspre mostenirea folclorica a gasit stelele, lacrima, departarile. În ce priveste simbolul, el traduce neterminatul surprins în pendulari neîncetate. Sinteza este personala, recurge abundent la „umbrele tacute”, „apele Dorului”, „adâncul lichid”, „nelumescul”, „timpul rasturnat din clepsidra”.

Cheia pentru stratul pofund al acestei lirici tine de poematizarea conjunctiilor cosmice, benefica nuntirii elementelor, raiul idealizat îndeosebi de ceea ce numim destin, dureros frematator. Pe aripile lui simtim beautitudinea si ravasire. Lipsesc retrospectiile blagiene, solemnitatile din „Poemele luminii”, filonul lor rezistent fiind abia palpat.

Desigur peisajul autohton are putere unificatoare, intra în comuniune codrul, pârâul, sesul, lanul. Dar si osatura fiintei, o idee visatoare, o idee ratacitoare, între copilarie (barci de hârtie, gondole plutind pe apele cetatii) si liturgicul florilor, vazute, nevazute, opereaza într-o acumulare de culori. Daca absenteaza exultanta (ne întâmpina un suflet ranit, peste lume se abat valuri cernite) de „vina” poate fi complicitatea cu „fenomenul originar” vazut ca în iconografia medievala. Insul pieritor aduce cu sine teama de pedeapsa divina, tristetea fascinanta de jeluire. Îl bântuie mistere, lacrimeaza la paradoxul amintirilor, are aerul ca l-au supt obsesii, dezmintiri, patimiri (....)

Henri ZALIS

Cititi cateva pagini din Bogdan I. Pascu: Cerul de pe frunte (120,12 KB)

Autorii E9